Consiliul de administrație al FMI a finalizat evaluarea programului de finanțare ECF-EFF, susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanţare extinsă (EFF). Astfel, Republica Moldova poate accesa 27 milioane de dolari, bani care vor orientați spre realizarea reformelor esențiale pentru sporirea rezilienței țării și acoperirea cheltuielilor socio-economice.
Finanțarea este necesară în situația în care războiul din Ucraina continuă să afecteze Republica Moldova – inflația, creșterea prețurilor la alimente și energie, dar și riscurile legate de criza energetică implică efort sporit din partea Guvernului de la Chișinău. În acest context, directorii FMI au apreciat autoritățile moldovenești care, în pofida perioadei dificile, respectă angajamentul ferm pentru realizarea reformelor structurale sprijinite de FMI în domeniul fiscal, financiar, consolidarea statului de drept și combaterea corupției.
De asemenea, directorii au salutat politicile promovate de autorități în vederea protejării celor mai vulnerabile categorii de populație, afectate de creșterea costurilor la energie și alimente. În același timp, a fost subliniată importanța sporirii impactului programelor de asistență socială, extinderii bazei de impozitare internă și avansării reformelor în domeniul energiei și al întreprinderilor de stat.
În același timp, Consiliul de directori executivi a îndemnat autoritățile să asigure în continuare promovarea unui mix adecvat de politici, având în vedere presiunile inflaționiste persistente și constrângerile de finanțare bugetară. Ei au reiterat că, pentru a face față șocurilor ce pot deveni mai persistente, va fi extrem de important de a asigura în continuare flexibilitatea cursului de schimb și menținerea rezervelor valutare adecvate.