Fostul prim-ministru italian, filantrop și fost patron al lui AC Milan, Silvio Berlusconi, în stare gravă

Fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi este grav bolnav, iar procesul său pentru coruperea unor martori ar trebui să fie suspendat temporar, a declarat miercuri un procuror din Milano, potrivit Reuters, citat de AGERPRES.

Berlusconi, în vârstă de 84 de ani, a fost spitalizat și externat anul acesta după ce a contractat COVID-19 în septembrie trecut, iar în ultimele zile s-au înmulțit speculațiile potrivit cărora starea sa de sănătate s-ar fi deteriorat.

„Suntem ferm convinși că Berlusconi este grav bolnav și suferă de o afecțiune serioasă. Asta arată certificatele medicale și rezultatele consultațiilor”, a spus procurorul Tiziana Siciliano.

Exprimându-se în cursul unei audieri într-un dosar legat de un alt caz în care Berlusconi a fost achitat pentru relații sexuale cu o minoră numită „Ruby”, Siciliano a spus că Berlusconi ar trebui să fie temporar scutit de proces.

Judecătorul va decide cu privire la disjungerea cauzei lui Berlusconi de ceilalți inculpați pe 26 mai, când va avea loc o nouă audiere.

Berlusconi, premier de patru ori, este acuzat de coruperea unor martori pentru a păstra tăcerea în dosarul prostituției cu minore, începând din anul 2013. El a negat orice act reprobabil din partea sa.

Magnatul media a părăsit spitalul San Raffaele din Milano sâmbătă, după cinci zile de internare. A mai fost spitalizat în martie și de două ori în aprilie. De asemenea, a fost consultat la spital în ianuarie din cauza unei probleme cardiace.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata