FOTO// De ziua lor, peste 20 de medici care au luptat împotriva pandemiei au fost decorați de Asociația „Ștefan cel Mare și Sfânt”

Peste 20 de medici din ţară, profesori universitari, lucrători în principalele instituții medicale, Ministerul Sănătății, Ministerul de Interne, medici de familie, care au luptat în prima linie împotriva COVID-19, au fost decoraţi cu ordinul „Insigna Ștefan cel Mare și Sfânt” cu ocazia Zilei Lucrătorului Medical. Ordinele au fost oferite duminică, în cadrul unei ceremonii solemne, de Asociația Obștească Ștefan cel Mare și Sfânt, în semn de recunoştinţă faţă de eroii în halate albe.

(Andrei Batereanu, președinte A.O. Ștefan cel Mare și Sfânt)

„Vă mulțumesc, dumneavoastră și tuturor colegilor de luptă, pentru profesionalism, curaj, dârzenie, pentru fidelitatea față de meseria nobilă. Cele mai sincere și calde mulțumiri medicilor, doamne, mame, fiice, care, umăr la umăr, ați fost acolo, în momentele grele. Vă mulțumesc”

(Tatiana Chiriac, medic)

„În această zi, aș vrea să aduc mulțjumiri Creatorului nostru, pentru că nimic întâmplător nu se întâmplă în lumea aceasta. Sărbătorim Ziua Lucrătorului Medical în ziua Sfintei Treimi și, cu această ocazie, aș vrea să felicit toți colegii mei”

(Victor Cojocaru, șeful Clinicii ATI, Spitalul Republican)

„Mi-ați făcut o plăcere deosebită, pentru că eu am început activitatea mea la Academia „Ștefan cel Mare”. Ulterior, eu am lucrat la dumneavoastră. Da, e o experiență de viață. Eu felicit întreaga societate, pentru că noi nu suntem chiar la coadă privind succese ieșirii din această pandemie”.

În țară avem peste 60.000 de lucrători medicali. De la începutul pandemiei, 134 de cadre medicale și-au pierdut viața din cauza complicațiilor provocate de Covid-19. Până în prezent, 82% din lucrătorii din domeniu au fost vaccinați cu cel puțin o doză de vaccin.

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane, persoane în picioare şi interior

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane, persoane în picioare şi interior

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane, persoane în picioare şi interior

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane, persoane în picioare şi interior

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane, persoane în picioare şi interior

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata