Frankfurt, victorie ușoară contra lui Mainz

Pe șase în Bundesliga, Frankfurt a obținut o victorie ușoară, scor 3-0 contra lui Mainz, într-un meci din cadrul sferturilor de finală ale Cupei Germaniei.
Pe teren propriu, formția pregătită de Niko Covac a deschis scorul, în minutul 17, prin Rebic. Diferența de pe tabela de marcaj a fost majorată după reluare de un autogol al lui Hack. Iar rezultatul final a fost stabilit de Mascarell, după o mare greșeală în apărarea lui Mainz, formație ce a terminat în inferioritate numerică, în minutul 82, Lanza, fiind eliminat direct pentru un fault dur.
Mai departe în Cupa Germaniei merge și Schalke 04, trupă ce a dispus cu 1-0 de Wolfsburg. Aflate în lupta pentru locul doi în campionat, gazdele au avut o posesie mai bună, dar șansele de gol le-au împărțit egal cu echipa adversă. Totuși, reușita, din minutul zece, semnată de Guido a făcut diferența dintre cele două adversare, respectiv Schalke și-a asigurat prezența în următoarea rundă.
Amintim că în semifinalele competiției au mai obţinut calificarea, marţi, Bayer Leverkusen, după 4-2 cu Werder Bremen, şi Bayern Munchen, care s-a impus în faţa echipei din liga a treia SC Paderborn, scor 6-0

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata