Franța înăsprește carantina pentru încă o lună

Președintele francez a anunțat extinderea măsurilor de carantină până în data de 2 mai și închiderea școlilor timp de trei săptămâni, pe întreg teritoriul țării, invocând îngrijorările provocate de cel de-al treilea val al pandemiei.

Două din cele trei săptămâni de închidere a şcolilor – inclusiv a creșelor și grădinițelor – vor corespunde cu vacanţa de primăvară. Până la vacanță, cursurile se mută online, începând de săptămâna viitoare. Este pentru prima oară când o astfel de măsură se ia în acest an. Școlile vor rămâne deschise numai pentru copiii lucrătorilor considerați esențiali în combaterea pandemiei.

Telemunca trebuie să devină regulă, acolo unde activitățile se pot desfășura de acasă, a spus președintele Macron. Părinților care vor fi nevoiți să stea acasă cu copiii, guvernul le promite acces la un ajutor de șomaj parțial.

Franța a înregistrat de la începutul pandemiei peste 4,6 milioane de cazuri de infecții cu SARS-CoV-2, iar numărul deceselor se apropie de 95.500.

Este pentru a treia oară când Franța intră într-un lockdown național din cauza pandemiei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata