Germania respinge acuzațiile Rusiei

Ministrul german de externe a respins acuzaţiile Rusiei conform cărora Germania întârzie investigaţiile în cazul opozantului rus Aleksei Navalnîi, care este sub tratament medical la un spital din Berlin în urma unei otrăviri. Maas a spus că Germania a confirmat deja că va aproba o solicitare a Rusiei pentru asistenţă judiciară în această chestiune şi i-a comunicat acest lucru ambasadorului rus.

Ministerul de Externe rus a declarat anterior faptul că Moscova va colabora cu Berlinul la investigaţii, dar a acuzat autorităţile germane că le întârzie.

„Vreau să spun încă o dată. Rusia încă așteaptă un răspuns oficial al Berlinului în legătură cu solicitările procuraturii de la Moscova. Arătați-ne datele voastre și transmiteți-le părții ruse. Ambasada noastră lucrează non-stop”.

Principal opozant al Kremlinului, Navalnîi se află în prezent într-un spital din Berlin, după ce a fost “fără nicio îndoială” otrăvit în Rusia – potrivit guvernului german – în timpul unui turneu electoral, cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok, elaborat în perioada sovietică în scopuri militare.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata