Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a primit, în dimineața zilei de astăzi, răspunsul Secretarului General al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, la demersul pe care l-a adresat anterior și îl va remite Curții Constituționale.
Speakerul a solicitase Curții Constituționale interpelarea avizului Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei în privința Sesizării cu privire la constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a.
În cadrul unei convorbiri telefonice, Secretarul General al Consiliului Europei a reiterat cele menționate în răspunsul său.
Marija Pejčinović Burić a menționat că dizolvarea unui parlament ales prin alegeri libere și echitabile pentru exprimarea voinței poporului este o măsură de ultim recurs care nu poate fi luată în mod facil ci doar respectând spiritul și litera Constituției.
Secretarul General al Consiliului Europei a făcut apel la simțul responsabilității tuturor instituțiilor și tuturor părților interesate din Republica Moldova pentru a evita o criză constituțională, ceea ce este cu atât mai necesar în perioada actuală, marcată de criza sanitară care afectează toate statele membre.