Guvernul a aprobat proiectul de lege privind performanța energetică a clădirilor

Guvernul a aprobat astăzi, 19 iulie, proiectul de lege privind performanța energetică a clădirilor prin care se introduc cerințe minime în cazul imobilelor noi, precum și în cazul renovării imobilelor existente, este reglementată certificarea performanței energetice, astfel încât potențialii cumpărători/locatari să fie informați despre eficiența energetică a locuințelor, transmite Ministerul Energiei.

Inițiativa legislativă transpune directiva UE în domeniu, iar scopul ei este să creeze cadrul juridic necesar pentru promovarea îmbunătățirii performanței energetice a clădirilor, ținând cont de condițiile climaterice, de cerințele privind climatul interior și de raportul cost-eficiență.

Proiectul de lege, elaborat cu suportul proiectului “Securitatea energetică a Republicii Moldova” al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID Moldova), își propune să reglementeze mecanismul de inspecție a sistemelor de încălzire, a sistemelor de ventilare și condiționare, precum și să asigure controlul certificatelor de performanță energetică eliberate, mecanismul de control al rapoartelor de inspecție periodică a sistemelor de încălzire/ răcire.

De asemenea, proiectul de lege va asigura crearea și funcționarea sistemului informațional în domeniul performanței energetice a clădirilor în vederea realizării strategii pentru renovarea fondului imobiliar și a planului național pentru creșterea numărului de clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero. Prin această inițiativă legislativă Guvernul reiterează interesul sporit al statului pentru reducerea consumului final de energie, în situația în care clădirile reprezintă cel mai mare consumator de energie, circa 50% din consumul total, iar efectele crizei energetice în care ne aflăm impun măsuri țintite în acest sens.

„Noi consumăm cam de 2-3 ori mai multă energie pentru a întreține un metru pătrat de clădire în comparație cu UE și asta pentru că în UE s-au luat niște măsuri în acest sens, pe care noi vrem să le preluam. În cazul clădirilor noi vor exista norme mult mai riguroase, la fel introducem mecanisme pentru infrastructura ce vizează vehiculele electrice”, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov în cadrul conferinței.

Transpunerea parțială în trecut a aquis-ului comunitar din domeniu a făcut ca interesul pentru serviciile de determinare a performanței energetice a imobilelor, de efectuare a inspecțiilor sistemelor de încălzire și a sistemelor de climatizare, atât de către persoane fizice, cât și de persoane juridice să fie unul scăzut. Pe termen mediu și lung, costurile de conformare a cerințelor stabilite prin cadrul normativ în domeniu se vor recupera din cheltuielile mai mici la redusele energetice.

O altă noutate se referă la obligativitatea privind instalarea punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice și amenajarea infrastructurii integrate pentru reîncărcarea vehiculelor electrice în clădirile nerezidențiale și clădirile de locuit.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata