Igor Dodon ar urma să fie înaintat de mai multe partide
Șeful statului, Igor Dodon, a spus că posibil va candida la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie din parte mai multor forțe politice. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Acces în direct” de la postul de televiziune NTV. Președintele a anunțat că va pregăti un raport detaliat despre perioada de activitate, pe care-l va prezenta în luna august. Totuși, președintele nu a decis dacă va candida la cel de-al doilea mandat. Dodon spune că va lua decizia finală abia în septembrie.
„Evident că nu voi fi candidatul din partea Partidului Socialiștilor, pentru că președintele nu poate fi membru de partid și așa mai departe. Candidat din partea mai multor forțe politice, posibil, dar asta doar în cazul când voi lua o astfel de decizie. Decizia va fi luată în primele luni ale lui septembrie”.
Până acum, oficial, Andrei Năstase, Octavian Țîcu și, recent, Dorin Chirtoacă și-au anunțat intenția de a candida la prezidențialele de pe întâi noiembrie. În 2016, Igor Dodon a câștigat în fața Maiei Sandu, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, care, cel mai probabil, va fi și de această contracandidată la șefului statului.