Igor Dodon, după ședința PSRM: „Gândim un plan prin care să scoatem țara din criză”

„Am reiterat gravitatea situației în toate domeniile și am subliniat inadmisibilitatea blocării tuturor proceselor economice și instituționale pe care le propune președintele lockdown, Maia Sandu, a declarat Igor Dodon, după ședința PSRM. Instituirea unui lockdown total cu blocarea tuturor activităților economice, spune Dodon, închiderea piețelor și centrelor comerciale, ar conduce la consecințe și mai grave sociale și economice, nu ține cont de opinia cetățenilor și este contraproductivă, mai ales în preajma campaniei agricole de primăvară.
În aceste condiții, am stabilit necesitatea elaborării unui plan de acțiuni concrete care vor conduce la ameliorarea situației din țară și evitarea unui haos pe plan social și economic. Am reiterat disponibilitatea fracțiunii parlamentare PSRM de a acorda tot sprijinul necesar în vederea depășirii situației de criză.
De asemenea, am discutat despre necesitatea elaborării unui proiect de lege din partea fracțiunii PSRM cu privire la trecerea la cea de-a treia etapă de majorare a salariilor pentru cadrele medicale, cu 40 la sută. Amintesc, că la inițiativa mea personală, la 1 septembrie 2020, salariile lucrătorilor medicali au crescut cu 30% și cu încă 30% la 1 ianuarie 2021.
De asemenea, am stabilit că vom continua eforturile în vederea formării unui guvern funcțional, care să poată cu adevărat stabiliza și scoate țara din criză, să asigure vaccinarea cât mai completă și rapidă a cetățenilor.
Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata