Igor Dodon: O nouă alianță nu prea este posibilă

Șeful statului, Igor Dodon, spune că ideea unei alianțe sau, mai degrabă, formarea unei majorități parlamentare împreună cu cei din blocul ACUM nu prea ar mai fi posibilă, întrucât cei din Platforma DA au anunțat deja că vor depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ion Chicu. Dodon spune că formarea unui nou guvern poate fi posibilă doar dacă Maia Sandu se așază la masa de discuții cu fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc.

„Reformatarea guvernului, crearea unui alt guvern poate avea loc doar dacă Maia Sandu și Andrei Năstase se așază cu Plahotniuc la o masă. Alte variante nu-s. Dacă Maia Sandu vrea, poftim. Eu abia aștept să văd semnătura Maiei Sandu alături de Șor și de Candu. Eu abia aștept acest lucru. Și eu chiar vă încurajez să o faceți, să dați dovadă de caracter”.

Șeful statului spune că deciziile Platformei DA sunt cam disperate în ultima vreme, iar rating-urile formațiunii au căzut din cauza Maiei Sandu.

„Năstase înțelege că nu mai are ce pierde. Dar, domnule Năstase, dumneavoastră ați fost cel care ați protestat când Maia încă nu era. Dumneavoastră ați început lupta cu Plahotniuc. Pe Maia voia ați ridicat-o în slăvi. Ați făcut o greșeală și cred că înțelegeți acest lucru, în 2015, când voi mergeați cu zeci de mii de oameni prin Chișinău și pe Maia Sandu o ridicați la tribună. Și unde v-a venit Maia? Uitați-vă ce face din voi”.

Dodon afirmă că încă se pune presiune asupra deputaților pentru a trece în alte partide. Suma ar fi crescut și mai mult, zice președintele.

„Deja e două milioane de euro deputatul. Voi știți? Așa au crescut taxele, după ce au primit-o peste nas, ieri, în Parlament. Cei care au plecat primii deja regretă, pentru că au luat numai 300.000. Acum taxele s-au ridicat. Să nu facă un complot pe intern”.

Într-o ediție a emisiunii Puterea a Patra de la postul nostru de televiziune, liderul Pro Moldova, Andrian Candu, a negat faptul că formațiunea sa ar fi oferit bani celor care au aderat la partid. Socialiștii spuneau anterior însă că Pro Moldova i-ar fi oferit 500.000 de euro lui Gațcan pentru a părăsi PSRM ca ulterior suma să ajungă la peste un milion de euro.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata