Igor Grosu: „Chiar dacă am vrea ca reforma justiției să se întâmple mai repede, din păcate, schimbările durează”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Kent Logsdon, despre ultimele evenimente de actualitate. Discuțiile s-au referit la agenda parlamentară și reformele din țară, șeful legislativului reiterând că reforma justiției este una prioritară și se află în plin proces.

„Chiar dacă am vrea ca reforma justiției să se întâmple mai repede, din păcate, schimbările durează, rezistența e mare, însă nu ne vom opri și vom merge până la capăt”, a afirmat Igor Grosu.

În context, Președintele Parlamentului i-a mulțumit Ambasadorului SUA pentru susținerea oferită de către partenerii americani în consolidarea instituțiilor publice și în realizarea reformelor în sectoarele-cheie din țară.

Oficialii au făcut un schimb de păreri și despre crizele fără precedent cu care se confruntă țara noastră și sprijinul pe care îl primește de la prieteni și parteneri.

„Noi vom face tot posibilul să ajutăm cetățenii să iasă din această iarnă complicată, care este o consecință directă a invaziei Rusiei în Ucraina”, a declarat Președintele Parlamentului la finalul întrevederii.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata