Ilan Șor cere Parlamentului să fie audiat pe subiectul furtului miliardului la ședința de vineri

Ilan Șor cere Parlamentului să fie audiat pe subiectul furtului miliardului la ședința de vineri, 20 august.
„Vineri, la ședința Parlamentului, vor fi organizate audieri privind așa-numitul furt al miliardului. Din punctul meu de vedere, aceste audieri sunt în van, deoarece scopurile sunt clare.
Rolul noii guvernări este de a demonstra că Stoianoglo este ineficient, iar Stoianoglo va spune că am rezolvat totul, că banii mai-mai vor fi recuperați, doar că cineva îi încurcă.
Dragi prieteni, haideți să spunem adevărul în ochi. Au trecut șapte ani. Niciun bănuț din banii furați din buget nu a fost returnat. Niciun infractor real nu a fost pedepsit. Șapte ani de farsă goală și de înșelăciune a oamenilor. Șapte ani de mizerie turnată pe mine și pe colegii mei, fără dovezi reale, concludente, dar care au avut un singur scop – fiecare să-și rezolve sarcinile: unii pe cele politice, alții de alt gen, dar fără rezultat.
Nimeni nu este interesat să rezolve cu adevărat această problemă. Dacă măcar instanțele de judecată ar fi fost interesate, atunci, cel puțin, ar fi dispus efectuarea unei expertize financiare, care ar fi demonstrat cum au decurs în realitate faptele despre care vorbim.
Dacă Procuratura ar fi fost interesată, demult m-ar fi dat la o parte, ar fi solicitat anularea mandatului de arestare emis pe numele meu, care este în totalitate ilegal, pentru a mă putea prezenta la Procuratură, ca să depun mărturii.
În cazul în care noua guvernare ar fi fost interesată, deja s-a îndeplinit o lună de la alegeri, ar fi putut organiza imediat negocieri cu foștii acționari ai BEM, cu reprezentanții acestora, în ceea ce privește răscumpărarea portofoliului de credite, ale căror scop este de a returna banii în buget. Zero, prieteni, zero interes din partea tuturor!
Dragi prieteni, înțeleg faptul că știți că eu sunt singurul deținător de informații despre ceea ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, și, cel mai important, cum poate fi soluționată această problemă. Dar nimeni nu vrea să mă asculte, deoarece tuturor le este convenabil.
Având în vedere cele menționate, în calitate de președinte al unui partid politic, de deputat al acestei legislaturi, în calitate de lider al fracțiunii parlamentare, mă adresez președintelui Parlamentului să mi se ofere posibilitatea, prin videoconferință, să fiu audiat vineri pe tema miliardului. Poate fi o „luare de cuvânt” sau o altă formă care vă este comodă.
Nu contează modul de organizare, pentru mine este important să auziți câteva aspecte.
În primul rând, discursul meu va conține trei teze. Teza cu numărul unu: Ce s-a întâmplat cu adevărat? Teza cu numărul doi: De ce s-a întâmplat asta? Iar teza cu numărul trei este cea principală: Cum poate fi rezolvată această problemă, astfel încât banii să ajungă cât mai repede în buget?
După discursul meu, voi solicita crearea unei comisii parlamentare care să monitorizeze nu doar punerea în aplicare a planului meu privind returnarea banilor în buget, ci și să contribuie zilnic la realizarea acestui plan.
Îmi doresc foarte mult ca, vineri, din păcate, deocamdată, prin intermediul unei videoconferințe, ca cetățenii Republicii Moldova, deputații Parlamentului Republicii Moldova să audă, în premieră, adevărul.
Domnule Președinte,
Sunt sigur că știți cum să organizați acest proces, iar secretariatul Parlamentului va lua legătura cu reprezentanții fracțiunii noastre, pentru a-mi îndeplini cererea”, se arată în solicitarea lui Ilan Șor, deputatul fugar al Partidului Șor, plecat din țară în 2019.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata