Prețul carburanților ar urma sa scadă de la 1 iulie, promit liderii coaliției de guvernare din România.
Premierul Nicolae Ciuca și președintele PSD Marcel Ciolacu au bătut palma pentru un mecanism de compensare a prețului benzinei și al motorinei pentru toți consumatorii.
Anunțul a fost făcut miercuri seara, la Palatul Victoria, într-o discuție informală pe care premierul și președintele PSD au avut-o cu jurnaliștii.
Amândoi au declarat că sunt de acord cu acest sistem de compensare a prețului carburanților, însă nu au detaliat modul în care se va face acest lucru.
Concret, statul ar urma să acopere o parte din prețul la carburant atunci când un consumator merge să alimenteze – un mecanism care se aplică deja în cazul transportatorilor.
În acest fel, este posibil ca prețul carburanților să scadă cu până la 1 leu( peste 4 lei moldovenești).