Încă două posturi TV vor apărea în Moldova. În total, avem 62

Două noi posturi de televiziune, unul de tipul Euronews, cu știri la fiecare jumătate de oră, iar altul, generalist de divertisment, vor apărea pe piața media din Republica Moldova.

Consiliul Audiovizualului a decis, în ședința din 15 octombrie 2021, să elibereze licențe de emisie firmei Binamex-M SRL, pentru posturile de televiziune: Next TV și Premiera TV.

Artur Verstiuc, reprezentantul Binamex-M, care a prezentat proiectul, a relatat mai întâi despre faptul că are experienţă bogată în domeniul media, scrie mold-street.com.

„Din 2000 am participat la fondarea și lansarea posturilor Radio d’Or, Radio Hit FM, Radio Maximum, apoi am participat la lansare postului Publika TV și ultima perioadă am fost conducător la Muz TV Moldova, dezvoltându-l dintr-un post local în unul cu acoperire națională cu cotă de produs autohton cea mai mare”, s-a lăudat Artir Verstiuc.

Cât despre postul Next TV, reprezentantul Binamex-M SRL a declarat că acesta ar urma să fie un post sută la sută autohton, „un post de tipul BBC, CNN, dar mai exact Euronews, cu știri la fiecare jumătate de oră, cu emisiuni analitice și talk showuri”.

În Republica Moldova sunt 62 de posturi de televiziune. Postul va fi difuzat prin rețelele de cablu din țară și prin satelit. „Vom pune accent pe informații operative, echidistante… Nu suntem afiliați politic și vom miza pe jurnaliști tineri, cu transmisiuni live ale ședințelor Guvernului și Parlamentului etc.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata