Interpol a refuzat să-l caute pe Vladimir Plahotniuc
Inclus recent și în lista celor mai corupți oameni din lume, dat în căutare națională și internațională de către autoritățile noastre, Vladimir Plahotniuc continuă să fenteze cumva lucrurile.
Astfel, Interpol a refuzat includerea fostului lider al Partidului Democrat în lista persoanelor anunțate în căutare internațională și a decis radierea datelor acestuia din bazele de date ale Organizației.
Potrivit Procuraturii Generale, care a fost înștiințată despre acest lucru ieri, Interpol și-a argumentat decizia prin faptul că menținerea datelor privind Solicitantul, nu este compatibilă cu obligaţiunea Interpol de a asigura cooperarea eficientă între autorităţile poliţieneşti în „spiritul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului”.
În context, Procuratura Generală a menționat că se va adresa Direcției Cooperare Polițienească Internațională cu solicitarea de a explica motivele care au stat la baza emiterii unei decizii de refuz în anunțarea învinuitului în căutare internațională.
De asemenea, Procuratura, care a trimis deja setul de acte autorităților americane cu solicitarea de extrădare a lui Vladimir Plahotniuc, continuă să administreze probe și va interveni cu argumente suplimentare în fiecare caz de refuz din partea partenerilor pentru a-i convinge că anume ex-deputatul este unul dintre beneficiarii furtului miliardului.