Jizdan, revenit în țară: „Toată informația care a fost făcută publică este secret de stat”

„Toată informația care a fost făcută publică este secret de stat”, susține Alexandru Jizdan, secretarul general al Partidului Democrat din Moldova (PDM), cu referire la ex-ministrul Apărării Alexandru Pînzari, care a fost reținut în dosarul fostei Direcții nr. 5 a MAI, fiind bănuit că ar fi comis fapte infracționale în perioada în care era șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP), scrie Ziarul de Gardă.

„Toată informația care a fost făcută publică este secret de stat. Despre aceste lucru nu se vorbește public și asta o cunosc toți cei care înțeleg ce înseamnă activitatea operativă. Direcțiile operative din cadrul MAI au mai multe surse operative, numărul cărora nu-l pot spune deoarece este secret de stat, dar toți agenții, rezidenții, ofițerii desconspirați sunt racolați și atrași la colaborare conform uneia și aceleiași proceduri. Așa a fost și în cazul lui Alexandru Pînzari. Despre identitatea sursei cunoaște doar persoana care l-a racolat.

Alexandru Pînzari a fost reținut, apoi arestat, pentru că a semnat un document unde era scris că poliția angajează un oarecare Ion Pădure pentru activitatea secretă. Pe parcursul a trei ani cât a fost șeful Inspectoratului General de Poliție, Alexandru Pînzari a semnat contracte pentru Vasile Roată, Nicolae Nasgros și alții. Dacă este să înțelegem logica acestui dosar, atunci arestări ar trebui să fie pentru toate aceste cazuri. Ei nu sunt finii lui Plahotniuc”, a spus Jizdan în cadrul unei conferințe de presă.

Secretarul general al PDM susține că nu se racolează oameni care duc „un mod simplu de viață” și „nu comunică cu contingentul special”.

„Se atrag la racolare narcomani, persoane cu antecedente penale, persoane care sunt în contact cu mediul criminogen sau sunt acolo unde statul are interes”, a menționat Jizdan.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata