Echipa Asociației Presei Sportive din Moldova s-a clasat pe locul trei în cadrul ediției jubiliare a turneului internațional de fotbal rezervat jurnaliștilor sportivi, care a avut loc în Egipt.
La startul competiției, devenită tradițională, s-au aliniat zece colective de presă din șase țări ale lumii, iar echipa APSM s-a pomenit în așa-numita „Grupă a morții”, alături de selecționata Georgiei și două formații-gazdă: Sporting Alex și EGOTH.
Cu toate acestea, cronicarii noștri au adunat șate puncte, respectiv au acces în sferturi, unde s-au impus la limită în fața reprezentativei din Senegal, 1-0. Ajunsă în penultimul act, APSM a cedat în fața Armeniei, 3-5.
Astfel, pentru medalia de bronz, jurnaliștii moldoveni s-au duelat cu echipa egipteană Alex Media, într-un meci a cărui soartă a fost decisă la loviturile de departajare.
„Nu am reușit să ne prezentăm cu componența optimă la acest turnen. Chiar și așa, suntem mulțumiți de rezultatele obținute, care fără îndoială au contribuit la crearea unei imagini pozitive ce ține de componenta sportivă a țării noastre”, a menționat Eduard Ciobanu, președintele Asociației Presei Sportive din Moldova.
Pentru echipa APSM, acesta a fost primul turneu internațional oficial din 2022.