Maia Sandu a desființat toate consiliile de pe lângă Președinție pe care le avea Dodon

Maia Sandu a emis un decret privind desființarea consiliilor consultative pe lângă Președintele R.Moldova, aprobate în perioada lui Igor Dodon. Astfel, au fost dizolvate Consiliul Economic pe lângă președinte, Consiliul societății civile și Comisia pentru reforma constituțională. Decretul a fost semnat zilele trecute.

Totodată, a fost aprobat Regulamentul privind activitatea consiliilor consultative pe lângă Președintele Republicii Moldova.

Documentul urmărește scopul asigurării unui dialog constructiv și a colaborării eficiente dintre șeful statului și reprezentanții organizațiilor necomerciale, mediul de afaceri și ai societății civile, instituțiilor publice, autorităților publice centrale și locale pe probleme de importanță majoră.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata