Maia Sandu: „Atâta timp cât permisele de conducere vor fi eliberate ilegal, atâta timp ele nu vor fi recunoscute peste hotare”

Recunoașterea permiselor de conducere moldovenești în alte țări, în particular Spania, nu are loc din cauza că lipsește credibilitatea instituției care eliberează permisele de conducere în Republica Moldova, afirmă președintele Maia Sandu, care a spus că se lucrează la un Acord de recunoaștere a stagiului de muncă în Spania, existând probabilitatea ca acest Acord să fie semnat până la finele anului curent.

(Maia Sandu, președintele țării)

„Din păcate, problema cea mare este aici, acasă. Chiar dacă cu unele țări reușim să obținem măcar soluții parțiale, cu unele țări nu reușim să obținem nici măcar aceste soluți. Explicația pe care o avem de fiecare dată este lipsa de credibilitate a instituției care eliberează permisele de conducere în Republica Moldova. Atât timp cât există suspiciuni de corupție în procesul de eliberare a permiselor de conducere, atâta timp este greu să convingi alte țări că aceste permise merită să fie recunoscute”.

Cât privește echivalarea studiilor și recunoașterea diplomelor de studii în Portugalia, un Acord în acest sens este pe ultima sută de metri și va fi semnat în perioada următoare.

În cazul Spaniei, lucrurile la acest subiect nu au avansat, susține președintele, și se va cere de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării să reia discuțiile la acest subiect.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata