Maia Sandu, despre propunerile lui Voronin și Usatîi

Moldova are nevoie de un guvern serios. Așa a răspuns președintele Maia Sandu declarațiilor făcute de Renato Usatîi și Vladimir Voronin, ultima din urmă făcută la postul nostru de televiziune, conform cărora cei doi s-ar autopropune pentru funcția de prim-ministru, rămasă vacantă după demisia de Revelion a lui Ion Chicu.

Președintele, întors recent de la Kiev, spune că următorul guvern are nevoie de o susținere solidă în următorul Parlament.

„Cu toții înțelegem că Republica Moldova are nevoie de un guvern serios și cu sprijin sănătos în Parlament, ca să poată să rezolve problemele mari cu care se confruntă societatea și cetățenii. Și problema cea mare este lipsa sprijinului sănătos din partea unei majorități în Parlament pentru un asemenea guvern”.

Președinta Maia Sandu consideră că cea mai scurtă cale pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate ar fi autodizolvarea Parlamentului, soluție propusă de deputații PAS, care au adresat și o sesizare la Curtea Constituțională în acest sens.

„Așa cum am spus și așa cum își doresc cetățenii, și așa cum au confirmat, în această sală, toate forțele politice reprezentate în Parlament, e nevoie de alegeri anticipate. Și noi o să mergem pe calea cea mai scurtă, care să declanșeze aceste alegeri. Calea cea mai scurtă și cea mai sigură. Așteptăm să vedem ce spune Curtea Constituțională pe problema autodizolvării Parlamentului”.

Amintim, Guvernul a demisionat la 23 decembrie. Declarativ, toate fracțiunile parlamentare s-au pronunțat pentru alegeri anticipate, doar că unii politicieni consideră că până atunci ar trebui învestit un guvern funcțional. Potrivit Maiei Sandu, aceasta ar însemna anularea anticipatelor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata