Maia Sandu, la Hâncești: „M-am bucurat că le pot aduce o veste bună”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat ieri satele Mingir și Voinescu din raionul Hâncești. Șefa statului a discutat cu localnicii și cu autoritățile locale despre investițiile necesare pentru cele două sate, despre situația micilor antreprenori și formele de susținere a acestora pentru crearea locurilor de muncă în sate, despre finanțarea școlilor și situația profesorilor din mediul rural. Președinta a răspuns la întrebările cetățenilor – despre reforma justiției, despre sistemul de pensii și pensia anticipată, aprobată de curând, despre necesitatea de a reforma programul de ajutor social.

„M-am bucurat că le pot aduce o veste bună – Guvernul a aprobat 46 de proiecte de dezvoltare regională, cu un cost total de 1,5 miliarde de lei, între care și proiectul de construcție a apeductului magistral Sărata-Răzești-Voinescu-Mingir”, a remarcat șefa statului.

Discuțiile din cadrul întâlnirilor s-au referit și la marile provocări de la început de an – criza energetică și creșterea prețurilor, resimțite de o mare parte a populației, și un nou val al pandemiei, de care ne putem proteja prin vaccinare și purtând mască. „O să depășim aceste probleme împreună, muncind onest și cu încredere pentru binele comun”, a menționat Președintele Maia Sandu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata