Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua în zilele de 21-22 octombrie o vizită oficială la Viena, la invitația omologului său austriac.
Pe 21 octombrie, Președintele Maia Sandu va avea o întrevedere cu Președintele Austriei, domnul Alexander Van der Bellen, după care cei doi lideri vor susține o conferință de presă comună. Doamna Maia Sandu va avea mai multe întâlniri cu oficiali austrieci, inclusiv cu Werner Kogler, viceprim-ministru; Doris Bures, vicepreședinte al Parlamentului; Michael Linhart, ministru Federal al Afacerilor Europene și Internaționale. La fel, șefa statului se va întâlni cu Helga Schmid, Secretarul General al OSCE. Joi seara, doamna Maia Sandu va avea o discuție cu reprezentanții diasporei moldovenești în Austria.
În Austria, șefa statului va fi însoțită de Cristina Gherasimov, Secretar General al Președinției, și Veaceslav Negruța, consilier prezidențial în domeniul economic. Din delegația oficială mai fac parte ministrul Economiei, Sergiu Gaibu și cel al Mediului, Iuliana Cantaragiu; deputații Radu Marian, membru al Comisiei parlamentare Economie, Buget și Finanțe, și Adrian Belîi, președintele Grupului de prietenie Moldova-Austria; și Stelian Manic, directorul Agenției pentru Investiții. Membrii delegației vor avea întâlniri pe subiecte importante pentru agenda țării la Camera de Comerț din Austria și la Secretariatul Comunității Energetice și vor întreprinde o vizită la Centrul de incinerare a deșeurilor din Spittelau.