Mesajul lui Valeriu Munteanu către Klaus Iohannis: „Mi-a fost profund rușine de rușinea dumneavoastră”
Fostul ministru al Mediului și vice-președintele AUR România, Valeriu Munteanu, n-a rămas plăcut surprins de gestul Președintelui României, Klaus Iohannis, care i-a conferit lui Marian Lupu, fost președinte al Partidului Democrat și al Parlamentului, cel mai înalt ordin al statului român – Steaua României în grad de Mare Cruce, oferit „în semn de înaltă apreciere pentru contribuția excepțională adusă la dezvoltarea auditului public în context european”.
În opinia lui, acest gest de decorare a lui Marian Lupu ar fi asemănător celui cu decorarea cu același ordin pe Petru Lucinschi, de către Ion Iliescu.
„Busola defectă de la președinția României.
Președintele României Klaus Iohannis i-a conferit lui Marian Lupu, fost președinte al Partidului Democrat (din poala oligarhului Vladimir Plahotniuc) și al Parlamentului (și fost președinte interimar al R. Moldova) – unul dintre artizanii conceptului de “națiune civică moldovenească” și truditor neobosit întru “dezrădăcinarea” mișcărilor unioniste din Basarabia, cel mai înalt ordin al statului român – Steaua României în grad de Mare Cruce, pentru “merite” de, citez: “integritate și profesionalism”.