Michalko, despre cea de-a doua tranșă din ajutorul oferit de UE: „Trebuie să existe voință politică puternică și instituții care pot să ia aceste decizii, ca oamenii și țara să nu piardă banii”
Republica Moldova poate obține cea de-a doua tranșă din asistența macrofinanciară, în valoare totală de 100 de milioane de euro, însă Chișinăul trebuie să îndeplinească șase condiționalități și să dea dovadă de voință politică în acest sens. Despre aceasta a vorbit, în cadrul unei emisiuni de la TVR, Ambasadorul Uniunii Europene în țara noastră, Peter Michalko.
„Deciziile care trebuie luate la Chișinău trebuie să aibă susținere într-un Parlament care să susțină acest progres, să susțină un guvern care ar fi întradevăr promotor al acestor măsuri, al acestor reforme. Ca exemplu pot să dau programul actual de asistență macrofinanciară, în cadrul căruia suntem în fața celei de-a doua tranșe.
A fost prima tranșă anul trecut, dar acum trebuie îndeplinite 6 condiții pentru tranșa a doua și așteptăm să fie îndeplinite, este vorba de un miliard de lei numai în această tranșă, care va fi livrată Republici Moldova după îndeplinirea acestor condiții. Și nu vrem să se repete situația din anul trecut, când s-au pierdut 800 de milioane de lei, la sfârșitul programului precedent de asistență macrofinanciară. Asta înseamnă că trebuie să existe voință politică puternică și instituții care pot să ia aceste decizii, ca oamenii și țara să nu piardă banii”, susține Ambasadorul UE.