Mihail Sîrbu, pregătit sută la sută pentru revanșă

Luptătorul moldovean Mihail Sîrbu este pregătit sută la sută pentru a-și lua revanșa în fața românului, Bogdan Barbu, după ce cel din urmă s-a impus la finele lui 2017 în lupta lor directă pentru titlu, printr-un procedeu de strangulare. Astfel, la doi ani distanță de la acea înfrângere, Sîrbu este hotărât să-l pună la pământ pe adversarul său de peste Prut, în cadrul turneului EAGLES Next Level.

„Am așteptat doi ani cu nerăbdare, pentru că mi-au părut cu sunt patru. În sfârșit a venit momentul, mai avem un pic. Sunt într-o formă superbă și sunt sigur că îmi voi întoarce centura printr-un mod frumos. Emoții nu prea sunt, pentru că aștept să vina data de 15 februarie, iar eu să fac o luptă pe cinste, respectiv toții fanii mei să fie mândri de mine.”

De menționat că pentru această luptă, sportivul nostru efectuează un cantonament special la Odesa, unde se antrenează în compania unor sportivi redutabili din Ucraina.

Că lupta dintre Sîrbu și Barbu va fi momentul culminant al turneului EAGLES Next Level, a spus-o și președintele FEA Moldova, Dorin Damir.

„Pe noi ne așteaptă un turneu foarte interesant, dar unul dintre cele mai așteptate dueluri va fi lupta dintre doi cei mai buni luptători din proiectul EAGLES, categoria 62 de kg, campionul în exercițiu, Bogdan Barbu, care își va apăra centura în fața moldoveanului, Mihail Sîrbu.”

Mihail Sîrbu are 31 de ani și a obținut până în prezent, la profesioniști, 13 victorii, suferind șapte înfrângeri, în timp ce Bogdan Barbu, în vârstă de 30 de ani, și-a trecut în cont 15 succese, înregistrând zece înfrângeri. Duelul dintre cei doi pentru titlul categoriei de 62 de kg se va da pe 15 februarie, la Complexul Sportiv „Futsal Arena FMF” din comuna Ciorescu.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata