Ministerul Apărării: Tehnică militară pe traseele din Moldova, se desfășoară exercițiul „Scutul de Foc”
În Republica Moldova a fost dat start exercițiului multinațional combinat „Scutul de Foc/Rapid Trident — 2023”. Ministerul Apărării informează repetat populația că în perioada desfășurării exercițiului, vor avea loc deplasări ale unităților de tehnică militară pe traseele din țară.
„Recomandăm cetățenilor să respecte condițiile de acces în apropierea centrelor de instruire ale Armatei Naționale pe durata exercițiilor și să fie vigilenți pentru evitarea răspândirii informațiilor false pentru a preveni dezinformarea.
„Scutul de Foc/Rapid Trident 2023” se desfășoară până pe data de 22 septembrie 2023, cu participarea a circa 500 de militari. Scopul acestora este creșterea interoperabilității dintre contingentele participante și nivelului de pregătire pentru operațiunile de menținere a păcii”, arată un comunicat al Ministerului Apărării.