Miniștrii MAI din Republica Moldova și România își unesc forțele împotriva contrabandiștilor și a traficanților

O primă convorbire între miniștrii Afacerilor Interne de pe cele două maluri ale Prutului. În cadrul acestei discuții telefonice, Ana Revenco, ministrul MAI, a fost felicitată pentru preluarea mandatului de Lucian Nicolae Bode, omologul român. Ministrul Revenco a mulțumit pentru cuvinte și și-a manifestat deschiderea pentru o colaborare pe cât mai multe proiecte concrete, pe aprofundarea parteneriatului existent, dar și pentru noi programe transfrontaliere, în beneficiul cetățenilor.

Ministrul Ana Revenco a susținut consolidarea relațiilor bilaterale pentru a răspunde provocărilor atât regionale cât și internaționale. În acest sens, a fost reafirmat imperativul securizării frontierei și reluarea patrulării mixte la frontiera moldo-română, organizarea activităților echipelor comune de investigații pe cazuri de contrabandă și criminalitate transfrontalieră, importanța numirii atașatului de afaceri interne al României, fiind agreată necesitatea organizării reuniunii sectoriale a echipelor MAI din Republica Moldova și România.

Oficialii au abordat și aspecte privind provocările globale cauzate de schimbările climaterice, în acest sens ministrul Revenco a informat omologul român despre detașarea salvatorilor moldoveni în misiunea de stingere a incendiilor de pădure în Republica Elenă, subliniind că participarea la sprijinirea colegilor din UE se datorează inclusiv cooperării și schimbului continuu de experiență cu partea română.

Interlocutorii au lansat invitații reciproce de a efectua vizite de lucru la București și Chișinău, iar în final ministrul român de interne a invitat partea moldovenească să participe la conferința de deschidere a proiectului „Cooperarea transfrontalieră România-Republica Moldova – o zonă mai sigură prin îmbunătățirea infrastructurii de operare a Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), creșterea nivelului de pregătire și menținere a capacității personalului de intervenție în situații de urgență – SMURD 2”.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata