Ministrul de Externe: Republica Moldova și-a SUSPENDAT participarea la reuniunile periodice ale CSI

Republica Moldova și-a suspendat participarea la reuniunile periodice ale Comunității Statelor Independente. Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe, Nicu Popescu într-un interviu pentru NordNews.

Potrivit oficialului, prioritatea Republicii Moldova este integrarea in Uniunea Europeană.

„Din punct de vedere legal, practic, toată legislația internă, dar și acordurile internaționale, de foarte mulți ani, sunt semnate exclusiv prin prisma compatibilității cu integrarea europeană, cu acordul de Asociere și cu aspirațiile noastre europene. În plan pur legal, tehnic, această incompatibilitate nu este valabilă. Există însă această dimensiune simbolică, în care această apartenență formală la spațiul fostei Uniuni Sovietice semnalează o anumită încărcătură simbolică, care displace multor concetățeni de-ai noștri. La modul practic, Republica Moldova și-a suspendat participarea la reuniunile CSI, nu participă în aceste reuniuni regulate și se mai întâmplă și alte lucruri, prin care Republica Moldova clar semnalează un dezacord total cu tendințele, care se întâmplă în acest spațiu. Prioritatea noastră absolută este integrarea și aderarea la Uniunea Europeană”, a menționat Nicu Popescu.

După ce Republica Moldova a obținut statutul de țară-candidată pentru aderarea la UE, președinta Maia Sandu a declarat că, pe parcursul avansării pe calea europeană, se va lua decizia privind retragerea țării din CSI.

Republica Moldova a ratificat Acordul de constituire a Comunității Statelor Independente prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova din 8 aprilie 1994.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata