Moldovenii care lucrează în Grecia vor primi pensii din partea statului elen

Veste bună pentru cetățenii moldoveni stabiliți în Grecia: la Chișinău a fost semnat Acordul în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Republica Elenă și Aranjamentul administrativ pentru aplicarea Acordului. Evenimentul a avut loc în cadrul vizitei ministrului elen al afacerilor externe Nicos Dendias, transmite IPN.

Simplu vorbind, documentul, semnat din partea Republicii Moldova de ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu, le va permite moldovenilor din Grecia să-și asigure pensii în baza stagiului de muncă acumulat pe teritoriul elen în condițiile acordului semnat.

În conferința de presă comună, șeful diplomației moldovenești a remarcat conexiunea de sute de ani dintre Moldova și Grecia prin paginile Etheriei, care s-au scris și la Chișinău. „Aceasta este o bună platformă pentru intensificarea relațiilor în prezent”, a specificat Nicu Popescu, atât pe palierul relațiilor bilaterale, cât și în cadrul UE. El a remarcat sprijinul efortului de integrare europeană pe care Athena îl acordă Republicii Moldova pe multiple planuri.

Totodată, el a anunțat despre pregătirea unei înțelegeri bilaterale, care va permite conversiunea permiselor de conducere, ceea ce, la fel va fi în beneficiul cetățenilor. Părții elene i s-a solicitat și accesul tinerilor diplomați la capacitățile de instruire ale Athenei.

La rândul său, Nicos Dendias a amintit despre existența unei comunități istorice de greci în Moldova, dar și despre actuala diasporă moldovenească în țara sa. Vorbind despre cooperarea între state, el a remarcat cooperarea în cadrul ONU, specificând că există capacități nevalorificate în structurile regionale, precum OCEMN. Grecia este gata să acorde tot sprijinul tehnic pentru reformele pe care și le doresc autoritățile moldovene în scopul apropierii și integrării în UE. El a încurajat Chișinăul „să se alinieze cu mai multă determinare deciziilor UE în domeniul de politică externă”, specificând că foștii guvernați moldoveni nu au condamnat Turcia în problema cipriotă.

În altă ordine de idei, miniștrii au convenit să stimuleze interacțiunea structurilor naționale pentru investiții în vederea participării mai active a businessului elen în economia Republicii Moldova.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata