Năstase, împreună cu mai mulți colegi din PPDA, s-a întâlnit cu premierul României, Florin Cîțu

Andrei Năstase, liderul Platformei DA, împreună cu câțiva colegi de-ai săi, se află într-o vizită în România, unde, printre alții, s-a întâlnit cu premierul României, Florin Câțu.

În cadrul întrevederii, potrivit unui comunicat, Năstase i-a „mulțumit premierului român din partea cetățenilor Republicii Moldova și pentru suportul acordat în ultimii doi ani, marcați de pandemia Covid-19, prin echipamente medicale, loturi de vaccin și alte contribuții semnificative”.
„Întrucât România urmează să beneficieze din partea UE de un suport în valoare de peste 29 de miliarde în cadrul Planul Național de Redresare și Reziliență, am discutat cu domnul Florin Cîțu despre posibilitățile de extindere a PNRR și pentru cetățenii Republicii Moldova. Am convenit să identificăm un mecanism ca și cetățenii moldoveni să poată beneficia de resursele europene și românești destinate modernizării.
Una din soluții ar fi elaborarea unui mecanism de accesare prin proiecte transfrontaliere, care ar putea să reprezinte oportunități pentru Republica Moldova prin mecanisme transfrontaliere sunt sistemul național de gestionare a apei (apă și canalizare, irigații, desecări-drenaje, lucrări de combatere a eroziunii solului și intervenții active în atmosferă etc), împădurirea României și protejarea biodiversității (pe segmentele de frontieră cu Republica Moldova), managementul deșeurilor și economie circulară; energie regenerabilă și eficiență energetică; Fondul de reziliență pentru localități la granița cu Moldova. De fapt, practic, pe fiecare pilon al PNRR ar putea fi identificate oportunități pentru Republica Moldova: transformarea digitală; creștere inteligentă, durabilă și favorabilă a incluziunii; sănătate și reziliență economică, socială și instituțională; politici pentru generația următoare, copii și tineri etc”, se arată în comunicatul emis de PPDA.
Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata