Alianţa Nord-Atlantică îşi va menţine prezenţa în Marea Neagră şi îşi va consolida cooperarea cu partenerii din această regiune, a declarat James Appathurai, reprezentantul special al secretarului general al NATO pentru Caucaz şi Asia Centrală, într-un interviu acordat miercuri seara postului georgian de televiziune First Channel, cu ocazia vizitei sale la Tbilisi, transmite agenţia de presă Interfax, potrivit Agerpres, citat de digi24.ro.
NATO are o imagine completă asupra incidentului din 23 iunie în Marea Neagră cu distrugătorul britanic HMS Defender, a afirmat James Appathurai, indicând că Londra a prezentat Alianţei informaţiile despre cele întâmplate.
„Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic are o poziţie fermă în ceea ce priveşte libertatea de navigaţie şi a faptului că peninsula Crimeea este Ucraina şi nu Rusia. Aliaţii au manifestat fermitate în apărarea acestor principii în cursul acestui incident”, a spus Appathurai, în opinia căruia Rusia ar trebui să conştientizeze că aliaţii NATO nu vor da înapoi în această privinţă.
„Din câte ştiu, Defender a sosit apoi în Georgia. Deci, acesta este un angajament comun al aliaţilor de a asigura securitatea la Marea Neagră, demonstrând astfel ataşamentul faţă de respectivele principii, ceea ce este important pentru această regiune”, a spus el.
În interviu, responsabilul NATO a acuzat Rusia că „continuă să destabilizeze regiunea”. „Rusia desfăşoară armamente în Crimeea, inclusiv sisteme de rachetă, ceea ce face dificilă libertatea de navigaţie”, a menţionat James Appathurai, subliniind că NATO îşi va menţine prezenţa în Marea Neagră pentru a sprijini aliaţii şi partenerii.
Reprezentantul special al secretarului general NATO a declarat că una dintre problemele pe care intenţionează să le discute în Georgia cu privire la securitatea Mării Negre este aprofundarea cooperării dintre Alianţă şi Georgia.