Percheziții desfășurate de SIS la postul vamal Oancea-Cahul. Șase persoane au fost reținute, printre care și un fost șef al poliției de frontieră Cahul

Încă șase reținuți în dosarul contrabandei cu 179 de cutii cu țigări „Ashima”, la Cahul, cu implicarea angajaților Poliției de Frontieră, după deconspirarea schemei, în iulie, anul acesta.

Perchezițiile au fost desfășurate la domiciliile figuranților, la Cahul și Chișinău. Printre persoanele reținute astăzi se regăsesc trei figuranți implicați direct în schema de contrabandă, iar alții trei – angajați ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Printre angajații de la frontieră reținuți figurează și un fost șef interimar al sectorului poliției de frontieră Cahul.

Actualmente, pe dosar figurează cu statut de învinuit și bănuit 14 persoane.

SIS anunță că investigațiile pe acest caz vor continua.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata