Peste 60 de primari din Moldova au devenit membri ai Partidului Național Liberal

Un șir de primari din Republica Moldova au devenit membri ai Partidului Național Liberal. Anunțul în acest sens a fost făcut de Adrian Dupu, președintele PNL Diaspora Republica Moldova, care a ținut să mai precizeze că organizația din Moldova și-a lărgit rândurile cu 77 de aleși locali dintre care 62 de primari.

Liderul PNL Diaspora Republica Moldova a adăugat că aleșii locali din raioanele Ialoveni, Edineț, Leova, Anenii Noi, Cimișlia, Rezina, Criuleni, Căușeni, Sîngerei, Drochia, Dondușeni, Ocnița, Briceni, Rîșcani și Ștefan Vodă „au înțeles că Partidului Național Liberal este partidul din România în care se regăsesc atât ca platformă de idei cât și ca perspectivă, și care răspunde cel mai bine nevoilor oamenilor”.

„Convinși că doar într-o echipă puternică putem reuși să schimbăm în bine viața cetățenilor, aceștia au decis să se alăture echipei liberale. Împreună dorim să întărim PNL în Republica Moldova, să atragem alături de noi cetățenii care doresc binele celor două țări. Ne propunem să continuăm astfel de întâlniri și în celelalte raioane. Mulțumim domnilor primari din Edineț, Constantin Cojocaru, și Leova, Alexandru Bujorean, pentru găzduire și implicare”, a mai menționat Adrian Dupu.
Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata