Poliția continuă întâlnirile interactive cu copiii în cadrul programului „Sport+Şcoală+Poliţie”

În perioada 24 – 28 iulie, la Centrul de Pregătire a Selecționatelor de Fotbal Vatra din Vadul lui Vodă a avut loc un seminar special dedicat liderilor și antrenorilor implicați în proiectul „Școli Deschise ale Fotbalului Distractiv + Sport + Școala + Poliție”, ediția 2023.

Participanții, reprezentanți ai școlilor de fotbal din țară au susținut lecții teoretice și practice, în cadrul cărora au fost familiarizați cu prioritățile și activitățile desfășurate în cadrul programului special „Sport + Școală +Poliție” (SSP).

Potrivit Poliției la Centrul de Pregătire a Selecționatelor Moldovei s-a desfășurat o Școală Deschisă de Fotbal Distractiv + SSP pentru 96 de copii, inclusiv copiilor cu cerințe educaționale speciale, cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani.

În acest context, în luna septembrie 2023, vor fi organizate Școli deschise de fotbal distractiv pentru aproximativ 2 400 de fete și băieți cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, inclusiv copii din familii social-vulnerabile și copii cu cerințe educaționale speciale.

Scopul inițiativei „Sport + Școală +Poliție” constituie consolidarea eforturilor comune de promovare și protecție a drepturilor fundamentale ale copilului, prevenirea criminalității juvenile și combaterea tuturor formelor de violență, neglijență, exploatare și trafic față de copii, precum și resocializarea copiilor delicvenți prin implicarea acestora în activități cultural-sportive.

Evenimentul este organizat de organizația neguvernamentală Cross Cultures, sub auspiciile organizației CCPA din Danemarca și Federația Moldovenească de Fotbal, și beneficiază de sprijinul și contribuția importantă a Guvernului Suediei.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata