Posturile de muncă cel mai bine plătite din Moldova. Un salariu în IT ajunge la peste o mie de euro

Câștigul salarial mediu lunar pe economie și în toate instituțiile bugetare în 2020 a constituit 8.107 lei, fiind în creștere cu 10,2% față de anul precedent.

Mai exact, în sectorul bugetar în trimestrul IV din 2020 câștigul salarial mediu lunar a constituit 7.949 de lei, iar în sectorul economic – 9.198 de lei.

Ce ține de cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu lunar în trimestrul IV din 2020, acestea s-au înregistrat în activitățile informații și comunicații, puțin peste 20 de mii de lei, activități financiare și de asigurări, 16 mii de lei și producția și furnizarea de energie electrică și termică, circa 14.300 de lei.

De asemenea, și comparativ cu trimestrul III din 2020, creșteri ale câștigului salarial au fost înregistrate în toate activitățile economice.

La polul opus, cele mai mici valori ale câștigului salarial mediu lunar s-au înregistrat în activități de cazare și alimentație publică, agricultură, silvicultură sau artă, respectiv activități de recreere și de agrement, între 5.100 și 6.300 de lei.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata