Premierul Dorin Recean l-a primit în vizită la Guvern pe Principele Radu al României

Prim-ministrul Moldovei, Dorin Recean l-a primit în vizită la Guvern pe Principele Radu al României. Agenda discuțiilor a cuprins elemente de actualitate privind starea lucrurilor la nivel local, regional și internațional. O atenție sporită a fost acordată pașilor întreprinși de țara noastră în procesul de aliniere la standardele europene, potrivit unui comunicat emis de Executiv.  

În cadrul întrevederii, premierul de la Chișinău și-a exprimat recunoștința pentru eforturile depuse de Casa Regală în promovarea imaginii Moldovei în lume și fortificarea parteneriatului economic existent între cele două maluri de Prut, adăugând că pentru Moldova este foarte important să-și intensifice parteneriatul cu România.

La rândul său, Principele Radu a subliniat că, împreună cu Maiestatea Sa Margareta, și-au propus să facă un tur în țările europene, iar prin prezența lor să facă să se înțeleagă mai bine de este important ca Republica Moldova să devină membră a Uniunii Europene, precizând, totodată, că astfel își vor face datoria pe care o au față de Coroană, față de strămoși și față de viitorul nostru comun.

Totodată, alteța Sa Regală Principele Radu a declarat că România a trecut prin procesele de aderare la UE și NATO acum două decenii, de aceea înțelege cât de necesară este susținerea țării noastre în fața celor mai importante state ale lumii.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata