Președinția a emis o notă prin care anunță că președinta R. Moldova, Maia Sandu, convoacă în ședință Consiliul Suprem de Securitate. Potrivit notei emise de instituția prezidențială, în cadrul ședinței vor fi discutate ultimele evenimente din Parlamentul de la Chișinău în legătură cu activitatea Curții Contituționale.
„Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, convoacă în ședință Consiliul Suprem de Securitate. Ședința CSS va avea loc astăzi, 23 aprilie 2021, începând cu ora 17.00.Subiectul ce urmează fi abordat în cadrul ședinței este riscul de subminare a ordinii constituționale în Republica Moldova.
Ședința va avea loc la Președinție”, se menționează în notă.
Convocarea ședinței CSS are loc în contextul în care la propunerea socialiștilor, majoritatea parlamentară formată din PSRM – ȘOR și cei din platforma PRO Moldova, condusă de Andrian Candu, au aprobat o Hotărârea cu privire la anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale.
Mai exact, potrivit deputaților socialiști, care sunt autorii documentului, prin Hotărâre, se anulează prin retragere în parte cu efect pentru viitor actul administrativ individual ilegal favorabil și anume Hotărârea Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea Domnicăi Manole în funcția de judecătoare a Curții Constituționale.