Ștefan Gațcan, printre membrii unei noi comisii create de PSRM și Șor – reforma Constituției

După ce au anulat hotărârea prin care a fost numită Domnica Manole în funcția de judecător al Curții Constituționale, iar în locul său l-au votat pe Boris Lupașcu, cei din coaliția parlamentară PSRM-ȘOR au decis să instituie și o comisie privind reforma Constituției.

Potrivit autorului inițiativei, deputatul socialist Vasile Bolea, necesitatea de reformare a Legii Supreme a apărut ca urmare a indentificării „unor lacune în Constituție”.

„Avem nevoie de o adevărată reformă a Constituției. Din păcate Maia Sandu a desființat comisia privind reformarea Constituției. Pe platforma parlamentară vom demara acest proces”, a declarat Bolea.

În aceste condiții, s-a decis crearea unei comisii parlamentare formate din 11 membri. Doar 6 au fost delegați, de către PSRM și ȘOR, în timp ce restul fracțiunilor nu și-au desemnat reprezentanți.

Astfel, din partea PSRM în cadrul comisiei vor participa Vasile Bolea, Ștefan Gațcan, Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, în timp ce ȘOR i-a desemnat pe Sergiu Sîrbu și Denis Ulanov.

Bolea va fi președinte al comisiei, iar Sîrbu va ocupa funcția de secretar.

Sursa: Cotidianul

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata