În dimineața zilei de astăzi urma să fie examinat dosarul, întors la 30.01.2020 de Curtea de Apel Chișinău la rejudecare, în care Veaceslav Platon este acuzat că în decembrie 2016 ar fi comis coruperea activă a doi gardieni din cadrul Detaşamentului cu Destinaţie Specială ,,Pantera” al Departamentului Instituţiilor Penitenciare care asigurau paza şi escortarea acestuia în instanțele de judecată. De asemenea, acesta mai este acuzat și de faptul că în 2016, fiind gestionarul cu pachetul majoritar de acţiuni la trei companii de asigurare, deţinute prin intermediul unor interpuși, a organizat sustragerea banilor deţinuţi pe conturile companiilor.
Având în vedere neprezentarea inculpatului Veaceslav Platon la ședința de judecată, în speța vizând rejudecarea dosarului în care este acuzat de ”corupere activă” și ”escrocherie”, procurorul din cadrul Procuraturii Anticorupție a solicitat astăzi magistraților aplicarea în privința acestuia a măsurii preventive – arestul cu anunțarea în căutare pentru reținere și executarea măsuri preventive.
Solicitarea procurorului este bazată pe informațiile prezentate de Poliția de Frontieră, care confirmă faptul lipsei inculpatului de pe teritoriul țării.
Examinarea demersului procurorului este fixată pentru astăzi, 2 august 2021, ora 16:00 la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.