PUN a depus actele de înregistrare la CEC. Formațiunea refuză orice fel de colaborare cu AUR

Partidul Unității Naționale a depus actele de înregistrare la Comisia Electorală în calitate de concurent electoral pentru alegerile din 11 iulie. Anunțul a fost făcut de către membrii formațiunii. Printre primii 20 de candidați PUN se numără expertul în drept constituțional, Alexandru Arseni, fostul deputat din partea blocului „ACUM”, Iurie Reniță, dar și, evident, Octavian Țîcu, liderul formațiunii.

Aseară, la emisiunea Puterea a Patra, Țîcu a pus punct oricăror fel de speculații, afirmând că nu va face niciun fel de bloc cu cei din „AUR” și va merge pe cont propriu la alegerile parlamentare.

(Octavian Țîcu, liderul PUN)

„PUN-ul va merge de unul singur în alegeri, cu platformă unionistă și cu o listă legată de organizații. Punct. Lucrurile nu mai pot fi schimbate, iar, în al doilea rând, gândiți-vă ce înseamnă să construiești un bloc acum, în pripă. Care este logica construirii unui bloc? Nici logică preelectorală și, cu atât mai mult, logică post-electorală. Divergențele noastre de viziuni sunt absolut clare, pentru că AUR este un partid antieuropean, un partid anti-mască, anti-vaccin, anti ce vreți și, plus la asta, este partid care este reflectar la asumarea actului de guvernare”.  

Comisia Electorală Centrală a constituit vineri consiliile electorale de nivelul al doilea pentru desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate și a stabilit numărul persoanelor de încredere pe fiecare circumscripție electorală. Tot vineri, CEC a stabilit pentru fiecare concurent electoral un număr maxim de 615 de persoane de încredere, repartizate pe fiecare circumscripție electorală.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata