Radu Rebeja spune pas FMF-ului
La doar numai o zi după anunțul bombă a lui Pavel Cebanu prin care acesta și-a prezentat oficial demisia din funcția de președinte al Federației Moldovenești de Fotbal, în presă au apărut și primele nume favorite pentru înlocuirea acestuia. Văzut de mulți ca fiind cea mai bună soluție, Radu Rebeja a spus că va ajuta fotbalul nostru, dar nu din fruntea FMF-ului.
Declarația a fost făcută la emisiunea „Apropo” de la Vocea Basarabiei, unde, fostul internațional a mai precizat că Federația trebuie să fie condusă de un om pentru care fotbalul nu este doar un sport.
„Îmi este foarte complicat acum să înaintez pe cineva sau să spun că susțin pe cineva. Trebuie să vină o persoană din fotbal. Pe lângă manager, trebuie să știe bine fotbalul din interior. Trebuie să-ș trăiești, să știi care sunt probleme lui în Republica Moldova. Știind de a gestiona o structură, asta nu înseamnă că știi și să promovezi fotbalul în Moldova.”
O precizare susținută și de către președintele Asociației Presei Sportive din Moldova, Eduard Ciobanu.
„Fără un fundament nu poți construi o casă bună. Așa este și aici. Este important cei din fotbal să-și dea bine seama pe cine alegem, deoarece am putea să ne trezim într-o bună zi că avem programe, avem de toate, dar nimic nu se face.”
Menționăm că Comitetul Executiv al Federației a declarat deja deschis procesul de înaintare şi de înregistrare a candidaturilor la funcţia de Preşedinte al forolui național, alegerea căruia va avea loc pe 22 mai, în cadrul unui Congres Extraordinar al FMF.