Recean: „Avem nevoie de instituții media credibile și puternice, care să informeze corect și obiectiv”
Scopul Guvernului este să dezvolte pluralismul mediatic, să sprijine proiectele culturale, educaționale și de alfabetizare media, să fortifice independența editorială și economică a mass-mediei. Mesajul a fost transmis de către prim-ministrul Dorin Recean, în cadrul Forumului de Politici Media, care a avut loc, astăzi, la Chișinău, transmite MOLDPRES.
Șeful Executivului a vorbit despre promisiunea anunțată la ediția de anul trecut privind desemnarea unei instituții drept autoritate responsabilă pentru politicile în domeniul mass-media, care a fost realizată prin nominalizarea Ministerului Culturii. În luna aprilie, în Parlament, a fost aprobată în lectură finală Legea privind Fondul de subvenționare în domeniul mass-media, iar primul apel în cadrul concursului de finanțare a proiectelor media va fi anunțat în toamna acestui an.
Totodată, în luna curentă, Executivul a aprobat un mecanism transparent care va compensa integral ajustarea tarifului de distribuire a ziarelor pentru anul 2024, în baza criteriilor de etică și deontologie, elaborate împreună cu societatea civilă.
„Avem nevoie de instituții media credibile și puternice, care să informeze corect și obiectiv, de jurnaliști integri și verticali, care să aducă adevărul în casele noastre. Este esențial să combatem dezinformarea și propaganda rusă, care subminează pacea și stabilitatea în țara noastră. O presă liberă, independentă și responsabilă este crucială pentru proiectul nostru de țară – Construim Moldova europeană acasă”, a declarat premierul Dorin Recean.
Forumul de Politici Media este un eveniment anual care adună toate părțile interesate, precum și experți naționali și internaționali, cu scopul de a discuta și identifica soluții pentru problemele mass-mediei din Republica Moldova. Acesta este organizat de Freedom House în parteneriat cu Internews, cu sprijinul financiar al Ambasadei SUA în Moldova, al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), al Ambasadei Marii Britanii la Chișinău, al Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate și al Fundației Soros Moldova.