Reglementări mai stricte pentru școlile auto și cele care pregătesc personal în domeniul transportului rutier
Activitatea școlilor auto și cea a instituțiilor care pregătesc personalul în domeniul transportului rutier va fi reglementată. Noile prevederi au scopul de a elimina corupția din sistem și de a asigura recunoașterea internațională a permiselor de conducere eliberate în țara noastră, informează Guvernul, printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, serviciile respective vor putea fi prestate doar de entitățile legal constituite.
Totodată, pentru a preveni înscrierea frauduloasă la examene, aceasta se va face de către ASP. În același timp, vor fi instituite taxe oficiale pentru serviciile de formare, care vor fi stabilite de consiliile de administrație ale școlilor auto.
Regulamentele prevăd reguli noi și pentru instructorii în conducerea auto și personalul din domeniul transportului rutier. Aceștia vor fi obligați să dețină un certificat de competență profesională, eliberat de centrele de formare acreditate în domeniu.
Vor exista reguli mai drastice și pentru vehiculele de instruire. Acestea vor trebui să corespundă directivelor europene pentru fiecare categorie și subcategorie de permis de conducere.