Replica PUN, după oferta lui Bilețchi: „Nu acceptăm o astfel de formulă”

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor, Vlad Bilețchi, îl îndeamnă pe liderul Partidului Unității Naționale, Octavian Țîcu, să adere la proiectul AUR. În cadrul unei conferințe de presă, Vlad Bilețchi a spus că AUR este gata să ofere primele poziții în lista candidaților pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova reprezentanților PUN.

Vlad Bilețchi, președinte „AUR” Chișinău)

„Suntem gata să oferim locurile de frunte reprezentanților Partidului Unității Naționale, așa cum vor considera ei de cuviință, pentru a da de înțeles foarte clar că unicul nostru scop și implicare aici este cauza națională. Suntem gata să oferim primele locuri pe listă, dacă despre asta este vorba, doar de dragul realizării unității unioniștilor”.

De partea cealaltă, cei de la Partidul Unității Naționale au declarat că o astfel de formulă nu poate fi acceptată și a făcut o contra-propunere: participarea unioniștilor într-un bloc electoral, pe care, spun cei din PUN, AUR a refuzat-o.

Reprezentanții formațiunii spun că Partidul Unității Naționale își va continua activitatea politică prin confruntarea în alegerile parlamentare din 11 iulie cu forțele de extremă stânga, pro-estice, mizând pe accederea în Parlament.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata