S-a ieftinit lumina. Care sunt noile tarife aprobate de ANRE

Lumina s-a ieftinit. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, astăzi, noile tarife la energia electrică pentru consumatorii Premier Energy și Furnizarea Energiei Electrice Nord.

Astfel, moldovenii din Centrul și Sudul țării vor achita un tarif de 2,99 lei, cu 43 de bani mai puțin, iar cei din Nord vor plăti 3,58 lei, un tarif cu 26 de bani mai mic decât cel din prezent.

Noile tarife, care vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, au fost aprobate după ce, săptămâna trecută, Premier Energy și FEE-Nord au solicitat ANRE-ului aprobarea prețului de 3,09 lei/kWh și, respectiv, 3,54 lei/ kWh, adică cu circa 30 de bani mai puțin decât tariful actual.

La începutul lunii, ANRE a constatat că există premise pentru reducerea tarifelor pentru energia electrică livrată consumatorilor, după ce la sfârșit de martie, Energocom a semnat un contract nou, pe jumătate de an, de achiziție a luminii de la Centrala de la Cuciurgan. Noul preț este de 66 de dolari/MWh, cu șapte dolari mai puțin decât în ultimele patru luni.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata