Sandu și Ciocoi au refuzat să vină la dezbateri cu Cavcaliuc

După ce președintele Partidului Acasă Construim Europa, Gheorghe Cavcaliuc, i-a invitat pe șeful statului Maia Sandu și pe prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, la o dezbatere publică pe tema securitatea națională, niciunul dintre ei nu s-a prezentat.

Potrivit liderului PACE, țara are nevoie de această dezbatere, pentru a face lumină în suspiciunile legate de implicarea Maiei Sandu în răpirea judecătorului Ceauș și a lui Aureliu Ciocoi în acțiunile de hărțuire a echipei PACE, în special a celor de pe Aeroportul din Moscova.

(Gheorghe Cavcaliuc, liderul Partidului PACE)

„Ce garanții poate să dea acest stat cetățenilor de rând? Ce garanții pot da acest stat și acest Minister de Externe cetățenilor care sunt la muncă, peste hotare sau pleacă la odihnă?”

Cavcaliuc a lansat acuzații în adresa Președinției, promițând că, dacă va ajunge la guvernare, moldovenii se vor simți „în siguranță”.

(Gheorghe Cavcaliuc, liderul Partidului PACE)

„Moldovenii nu vor mai fi umiliți, atât la noi acasă, cât și peste hotare. Moldovenii nu vor mai fi răpiți la miezul zilei și să nu știm cu lunile unde se află. Moldovenii se vor simți în siguranță, în țară și peste hotare, pentru că instituțiile statului vor fi conduse de oameni puternici și profesioniști”.

Gheorghe Cavcaliuc a subliniat și că Ministerul de Externe nu a furnizat nicio dovadă că el ar avea vreo interdicție de-a intra în Rusia, despre care afirma public în ziua reținerii lui Cavcaliuc la Moscova.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata