Șapte decese și 479 de cazuri noi de coronavirus
Șapte decese și alte 479 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, dintre care unul este de import, din România.
Acesta este bilanțul provocat de pandemia de COVID-19 în ultimele 24 de ore pe întreg teritoriul Moldovei, după procesarea a 2.465 de teste.
De menționat că din numărul total de cazuri, 19 sunt lucrători medicali.
Astfel, bilanțul persoanelor infectate cu noul virus a urcat la 42.183 de cazuri.
Dintre acestea, 30.437 de persoane s-au tratat de infecție, în timp ce numărul total al celor decedați a ajuns la 1.113.
Așadar, în contextul prevenirii și combaterii coronavirusului, Ministerul Sănătății reîndeamnă toți cetățenii să respecte și în continuare cu strictețe distanța socială, să se spele cât mai des pe mâini, să evite aglomerațiile și să poarte mască în transportul public și în spațiile închise.