Șeful SIS: Un participant la conflictul militar are viziunea clară de a se îndrepta spre hotarele R. Moldova

Un participant la conflictul militar are viziunea clară de a se îndrepta spre hotarele Republicii Moldova. Această declarație a fost făcută de șeful Serviciului De Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteață în cadrul unei emisiuni televizate de la TVR Moldova. În același timp, acesta a mai precizat că asemenea intenții au fost anunțate direct, la nivel înalt. 

Potrivit lui, autoritățile de la Chișinău optează pentru soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, dar a punctat că multe riscuri care anterior nu erau luate în serios, actualmente au devenit de nivel mediu.
Ce vedem și analizăm, situația este stabilă. Și noi, și Guvernul, și țara, ne dorim pace. Soluționarea conflictului prin negocieiri. Dialog este, la nivelul Biroului de reintegrare este Comisia Unificată de Control, care se întrunește, discută. Există dialog. Unele scenarii pe care le credeam că nu se pot materializa, acum le luăm în considerare serios. Multe riscuri au devenit medii. Conflictul militar este la câteva sute de kilometri, cu viziune clară din partea unui participant de a se îndrepta spre hotarele Republicii Moldova. Au fost declarații directe, la nivel înalt. Ne dăm seama că trebuie să fim gata pentru orice. Vigilența noastră a crescut”, a declarat Musteață.
Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata