Și Norvegia renunță la vaccinarea cu AstraZeneca

Norvegia a eliminat vaccinul împotriva COVID-19 produs de AstraZeneca din campania sa de inoculare. Şefa guvernului norvegian a declarat că decizia a fost luată pe baza sfaturilor unui comitet de experţi, care au recomandat excluderea vaccinurilor produse de AstraZeneca şi Johnson & Johnson din campania de imunizare din cauza riscului apariţiei unor efecte secundare foarte rare, însă grave.

Norvegia a extins, de asemenea, oprirea temporară a utilizării serului Johnson & Johnson, însă nu l-a exclus deocamdată din campania sa de vaccinare, a mai spus Solberg.

Guvernul intenţionează să ofere vaccinul Johnson & Johnson celor care doresc să fie imunizaţi cu acest ser. Norvegia a stopat folosirea vaccinului AstraZeneca pe 11 martie, ca măsură de precauţie după apariţia unor cazuri rare de cheaguri de sânge după vaccinare, soldate şi cu decese. Aproximativ 138.000 de persoane fuseseră vaccinate cu acest ser până atunci.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata